Copilul din mine…

„As mai vrea sa raman un copil…cu un suflet de copil…” Si am sa explic de ce afirm asta…

Uneori (si asta cam des) a inceput sa-mi fie dor de copilarie. A avut dreptate my mom cand a zis ca pe masura ce crestem, vrem sa redevenim iarasi copii si sa ne bucuram de copilarie, de copiii de varsta noastra din parc si asta cand nu avem grijile adolescentei si problemele de zi cu zi.
 
Simt si eu asta pe masura ce trece timpul. Mi-as mai dori sa am acum 4-5 ani sau…poate 9-10 ani…depinde de starea mea. Care dintre noi nu si-ar mai dori sa se joace cu papuselele Barbie [sau Hannah Montana, fiecare dupa timpul in care traieste :)) desi ni se pare pueril acum si foarte copilaresc ] sau sa se joace toata ziua prin casa cu trenuletul si cu masinutele, sa rada la orice si sa imbratiseze un ursulet? Nimic nu se compara cu o imbratisare a unui ursulet dragut de plus sau dormitul cu jucaria preferata de frica lui bau-bau. Vremuri…vremuri frumoase care trec… :-<
Acum ca timpul a trecut…ne aducem doar aminte de acele vremuri frumoase cand inca mama sau bunica avea grija de noi si ramanem cu amintirile…La randul nostru vom avea si noi copii si poate vom retrai acele clipe prin ei…si prin ochii lor…
 
Cand esti mic, totul e frumos. Si inocent. Si vrei sa explorezi cat mai mult, sa stii cat mai multe. Nu poti sa privesti ochii unui copil si sa-l lasi in ceata. Trebuie sa-i raspunzi la cat mai multe semne de intrebare si sa incerci sa-l luminezi.
Fiecare dintre noi traieste mai mult sau mai putine dezamagiri. La un moment dat, o dezamagire este atat de mare si de dureroasa, incat din copii ne transformam in adulti. Ceea ce putina lume stie, este ca in acel moment de schimbare, sufletul unui copil se transforma intr-un mic cristal roz, care se face mic intr-un colt pentru a lasa loc fortaretei care este sufletul adultului. Indiferent de varsta, indiferent de cat de complicate sunt mintea si sufletului adultului, sufletul de copil ramane mereu prezent in noi.
 
Copiii au felul lor de a vedea lumea si sunt singurii carora nu le este frica de viitor. Isi zidesc fericirea in vise iar povestile in care binele invinge raul fac parte din realitatea lor. Toate gandurile marete, toate inventiile cu adevarat importante au izvorat din sufletul unui copil care a visat sa-si depaseasca conditia si sa impresioneze lumea demonstrand astfel ca evolutia societatii depinde de ambitia visului unui copil. Sunt copii care trebuie sa lupte pentru apararea propriilor drepturi, copii pentru care dragostea inseamna atat de mult tocmai pentru ca le lipseste. Si acei copii nu se mai pot numi „copii”. Le lipseste si copilaria. Acesti copii au nevoie doar de o sansa pentru a-si demonstra valoarea. E atat de greu sa ajungi la sufletul unui copil, insa e o aventura care merita intr-adevar traita. Copiii detecteaza artificialitatea, minciuna si egoismul, oricat de mult ai incerca sa-ti maschezi atitudinea.
 
Poate cea mai puternica arma impotriva rautatilor adanc inradacinate in inimile oamenilor este copilaria. Inocenta care insoteste aceasta varsta surprinde mereu prin suras si candoare. In sufletul unui copil e atat de multa speranta si dragoste, incat ranindu-l i-ai putea omori surasul. Sunt un copil si ma simt o norocoasa pentru ca viata mi-a dat poate prea multe sanse si nu intotdeauna le-am valorificat la superlativ. Privesc de jur imprejur la ceilalti copii. Atat de mult potential zace in inocenta incat am putea recladi o lume a zambetului vesnic si al pacii interioare.
 
De asta sunt copiii inocenti si de asta vad uneori lumea atat de roz. Pentru ca o iau ca pe o joaca. O intreaga poveste care se desfasoara in mintea si in imaginatia lor. Pana dau piept cu viata si se lovesc de realitate. De asta imi doresc eu mult sa mai ramana macar o particica din acel „copilas de altadata”, de aceea nu vreau sa ma maturizez prea curand… Simt ca m-am maturizat foarte mult in ultima vreme si incepe sa-mi fie tare dor de copilarie si de inocenta. Poate si dezamagirile si loviturile vietii m-au facut sa gandesc matur si sa vad altfel lucrurile, dar in adancul sufletului meu simt ca inca sunt un copil si sper ca voi ramane mult timp asa.
 
In primul rand jucariile ma fac sa ma gandesc mereu la copilarie, la frumusetea vietii si la inocenta. Si asta ma face sa merg mai departe zambind, orice s-ar intampla…
Sursa:http://sinuciderea-unei-umbre.blogspot.ro/2010/03/copilul-din-mine_2990.html
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: