Scrisoare catre mine, copilul – Gabriel Ursan

Dragă Găbiță (că așa îți ziceau părinții și vecinii),

Încep aceste rânduri prin ați spune că ai fost un copil pe cinste. Mulți s-ar fi așteptat ca la genul ăsta de scrisori către tine, copilul, să scriu tot felul de prostii legate de cât de rău îmi pare că n-am făcut aia, că n-am făcut cealaltă, că nu ți-am oferit suficient timp sau alte chestii de genul ăsta. Am să le zic “bla, bla, blauri”. Ca să nu le zic altfel, că e doar o scrisoare adresată ție, copilul. Iar copiii (apropo, să nu uiți niciodată că unele cuvinte se scriu corect gramatical cu 3 de “i”, indiferent cât vei îmbătrâni) nu trebuie să audă prostii sau… hai să le zicem chestii irelevante pentru o anumită vârstă.

După cum spuneam, ai fost un copil pe cinste. În primul și în primul rând pentru că nu prea ai fost bolnav, iar acest lucru se datorează în mare parte mamei tale care a avut mereu grijă să-ți pui căciula, chiar dacă afară nu era chiar vreme de căciulă, dacă înțelegi ce vreau să spun. Probabil, dacă citești această scrisoare, expresia “Găbiță, căciula!” îți va suna extrem de cunoscută și te va bântui toată viața. Ba mai mult, prietenii o vor găsi chiar amuzantă cu fiecare ocazie în care se face câte un grătar și se vor depăna amintiri alături de o băutură formată din malț, hamei și apă.

Nu ai fost cel mai cuminte copil, dar de mic te-ai priceput la marketing. Parcă marketingul a fost ceva ce ai avut în sânge. Și zic asta pentru că deși nu ai fost cel mai cuminte copil, vecinii din bloc sau chiar părinții te considerau, hai poate nu cel mai cel, dar unul dintre cei mai cuminți copii de la bloc. Te pricepeai să creezi impresia asta fără să faci nimic special. Nu era ceva deliberat. Asta ți-a creat o reputație bunicică. Din păcate n-ai reușit niciodată să ascunzi faptul că uneori ești cam bleguț. Nu reușești nici acum. Bucură-te măcar că uneori ești bleg pentru că vrei să faci lucruri bune, nu ești bleg pentru că ești prost. Asta e partea faină la tine, că mereu reușeai să vezi partea plină a paharului.

Nici la școală nu ai fost strălucit. În general te-ai situat în zona de mijloc și uneori mai treceai acest prag. Aveai noroc de faptul că aveai față de om bun și ochi sinceri. De asta nu prea ți-ai luat bătaie. De la nimeni. Da, recunosc, ai avut și mulți băieți care țineau la tine în cartier, dar dacă erai prost crede-mă că nu erau atât de săritori. Și după cum vezi, ai rămas amic cu marea lor majoritate și în ziua de azi. Însă ai avut noroc și că marea majoritate a profesorilor te plăceau pentru că împreună cu niște colegi făceai glume bune, nu țărăneli așa cum fac unii copii la școală în ziua de azi. Te felicit că ai reușit să dai dovadă de respect în marea majoritate a situațiilor, chiar dacă ulterior aveai în cap cel puțin 3 scenarii în care puteai să-ți omori victima. Dar nu prea intrai în conflicte pentru că pur și simplu nu intrai. Autoironia făcea parte din tine așa cum face parte bicarbonatul de sodiu din mici sau acidul hialuronic din Bianca Drăgușanu. Te-a ajutat destul de mult treaba asta.

În rest, ai fost un tip pe cinste, după cum ziceam. Poate chiar unii o să-ți lase un comentariu ca să confirme sau să infirme asta. Mie personal nu îmi pare rău de nimic în momentul în care îți scriu această scrisoare. Nici ție nu cred că îți pare rău de nimic din ce ți se întâmplă în copilărie. Poate doar de faptul că tu sau ai tăi nu prea au bani. Stai liniștit, asta se va rezolva. Vei munci, nu te vei da bătut, vei avea entuziasm, te vei dedica cu pasiune și vor veni și banii. Cu timpul va fi un pic mai greu, dar cu puțină disciplină vei obține și timp. Și va veni și momentul când anii vor trece și se va mai duce din copilărie, dar nu te agita. Abia aștept să o cunoști pe fiica ta, Sara. Vei avea ocazia să copilărești din nou.

Cu drag,

Gabi – 27 ani

http://www.gabrielursan.ro/scrisoare-catre-mine-copilul/comment-page-1/#comment-19596

Gabriel Ursan copil

Conversatie cu copilul din mine!

Daca as putea sta de vorba cu copilul care am fost, l-as ruga sa ma ierte. Pentru toate momentele in care l-am uitat, nu i-am fost aproape si nu l-am iubit. Pentru fiecare respingere si pas inversunat spre maturizare, pentru ca mi-am dorit sa cresc prea repede si sa devin serioasa. Pentru ca, in dorinta de a fi importanta, a ma face auzita, vazuta, apreciata si iubita, am uitat sa ma joc, de prea multe ori. Pentru ca m-am judecat, criticat si pedepsit. Daca mi-as fi scris o scrisoare cand eram copil, m-as fi rugat sa nu uit… sa rad, sa iubesc, sa ma bucur de tot ce este, sa-mi deschid inima si sa aleg cu ea intotdeauna. M-as fi rugat sa nu ma uit. M-as fi rugat sa fac totul ca si cand ar fi un joc, sa-mi pastrez curiozitatea descoperirii, sa privesc lumea cu generozitate. Daca mi-as fi scris o scrisoare cand aveam 6 ani, probabil asa ar arata: “Draga mea, cand vei creste si vei pasi in viata, tot mai departe si tot mai ambitioasa, te rog sa-ti amintesti de mine. Tu vei reusi tot ce-ti propui, intotdeauna! Esti frumoasa, inteligenta si puternica. Nu-ti face griji pentru tot ce nu vei avea, bucura-te pentru tot ce ai, in fiecare moment. Fii generoasa, iubeste! Aminteste-ti mereu sa ma iei cu tine, oriunde mergi… Aminteste-ti, in fiecare moment de deznadejde, ca nu esti singura. Dragostea mea te insoteste pretutindeni, indiferent ce alegeri vei face in viata. Aminteste-ti ca meriti sa fii iubita, ca nu e nimic in neregula cu tine si nu a fost niciodata, ca ai in tine tot ce ai nevoie pentru a fi fericita. Aminteste-ti ca Dumnezeu este prietenul tau si-ti vorbeste mereu. Aminteste-ti ca esti perfecta asa cum esti si ai venit aici, nu pentru titluri, admiratie sau averi, ci pentru a darui din tine tuturor oamenilor pe care-i intalnesti. Ca nu conteaza ce ai si ce faci, ci conteaza cine esti in fiecare moment si cate vieti atingi in calatoria ta. 

Iar daca ma vei uita, daca te vei indeparta de mine si te vei lasa prinsa de “importanta” ta ca om mare si de seriozitatea lumii in care intri, iti promit ca te voi ierta intotdeauna si te voi astepta, indiferent de “greselile” si alegerile pe care le vei face.

Draga mea, aminteste-ti ca totul e un joc, ca ai venit aici copil si, daca vrei, poti continua sa ramai astfel, pana pleci. Poti alege sa pastrezi bucuria de a fi, poti alege sa fii fericita. Poti fi cine ai venit sa fii, parte din Creatie, din Dumnezeu.

Te iubesc! Fara conditii! Intotdeauna!”

Astazi imi celebrez copilul interior, ma intorc smerita la el si il rog sa ma ierte! Ii multumesc si ii arat recunostinta mea infinita, pentru capacitatea lui de a ma astepta, rabdator, chiar si o viata, iubindu-ma la fel, in tot acest timp! La multi ani, copil frumos!

La multi ani copiilor din voi si din viata voastra!

Sursa:http://www.astrocafe.ro/blog/autocunoasterespiritualitate/conversatie-cu-copilul-din-mine/

Copilul din mine…

„As mai vrea sa raman un copil…cu un suflet de copil…” Si am sa explic de ce afirm asta…

Uneori (si asta cam des) a inceput sa-mi fie dor de copilarie. A avut dreptate my mom cand a zis ca pe masura ce crestem, vrem sa redevenim iarasi copii si sa ne bucuram de copilarie, de copiii de varsta noastra din parc si asta cand nu avem grijile adolescentei si problemele de zi cu zi.
 
Simt si eu asta pe masura ce trece timpul. Mi-as mai dori sa am acum 4-5 ani sau…poate 9-10 ani…depinde de starea mea. Care dintre noi nu si-ar mai dori sa se joace cu papuselele Barbie [sau Hannah Montana, fiecare dupa timpul in care traieste :)) desi ni se pare pueril acum si foarte copilaresc ] sau sa se joace toata ziua prin casa cu trenuletul si cu masinutele, sa rada la orice si sa imbratiseze un ursulet? Nimic nu se compara cu o imbratisare a unui ursulet dragut de plus sau dormitul cu jucaria preferata de frica lui bau-bau. Vremuri…vremuri frumoase care trec… :-<
Acum ca timpul a trecut…ne aducem doar aminte de acele vremuri frumoase cand inca mama sau bunica avea grija de noi si ramanem cu amintirile…La randul nostru vom avea si noi copii si poate vom retrai acele clipe prin ei…si prin ochii lor…
 
Cand esti mic, totul e frumos. Si inocent. Si vrei sa explorezi cat mai mult, sa stii cat mai multe. Nu poti sa privesti ochii unui copil si sa-l lasi in ceata. Trebuie sa-i raspunzi la cat mai multe semne de intrebare si sa incerci sa-l luminezi.
Fiecare dintre noi traieste mai mult sau mai putine dezamagiri. La un moment dat, o dezamagire este atat de mare si de dureroasa, incat din copii ne transformam in adulti. Ceea ce putina lume stie, este ca in acel moment de schimbare, sufletul unui copil se transforma intr-un mic cristal roz, care se face mic intr-un colt pentru a lasa loc fortaretei care este sufletul adultului. Indiferent de varsta, indiferent de cat de complicate sunt mintea si sufletului adultului, sufletul de copil ramane mereu prezent in noi.
 
Copiii au felul lor de a vedea lumea si sunt singurii carora nu le este frica de viitor. Isi zidesc fericirea in vise iar povestile in care binele invinge raul fac parte din realitatea lor. Toate gandurile marete, toate inventiile cu adevarat importante au izvorat din sufletul unui copil care a visat sa-si depaseasca conditia si sa impresioneze lumea demonstrand astfel ca evolutia societatii depinde de ambitia visului unui copil. Sunt copii care trebuie sa lupte pentru apararea propriilor drepturi, copii pentru care dragostea inseamna atat de mult tocmai pentru ca le lipseste. Si acei copii nu se mai pot numi „copii”. Le lipseste si copilaria. Acesti copii au nevoie doar de o sansa pentru a-si demonstra valoarea. E atat de greu sa ajungi la sufletul unui copil, insa e o aventura care merita intr-adevar traita. Copiii detecteaza artificialitatea, minciuna si egoismul, oricat de mult ai incerca sa-ti maschezi atitudinea.
 
Poate cea mai puternica arma impotriva rautatilor adanc inradacinate in inimile oamenilor este copilaria. Inocenta care insoteste aceasta varsta surprinde mereu prin suras si candoare. In sufletul unui copil e atat de multa speranta si dragoste, incat ranindu-l i-ai putea omori surasul. Sunt un copil si ma simt o norocoasa pentru ca viata mi-a dat poate prea multe sanse si nu intotdeauna le-am valorificat la superlativ. Privesc de jur imprejur la ceilalti copii. Atat de mult potential zace in inocenta incat am putea recladi o lume a zambetului vesnic si al pacii interioare.
 
De asta sunt copiii inocenti si de asta vad uneori lumea atat de roz. Pentru ca o iau ca pe o joaca. O intreaga poveste care se desfasoara in mintea si in imaginatia lor. Pana dau piept cu viata si se lovesc de realitate. De asta imi doresc eu mult sa mai ramana macar o particica din acel „copilas de altadata”, de aceea nu vreau sa ma maturizez prea curand… Simt ca m-am maturizat foarte mult in ultima vreme si incepe sa-mi fie tare dor de copilarie si de inocenta. Poate si dezamagirile si loviturile vietii m-au facut sa gandesc matur si sa vad altfel lucrurile, dar in adancul sufletului meu simt ca inca sunt un copil si sper ca voi ramane mult timp asa.
 
In primul rand jucariile ma fac sa ma gandesc mereu la copilarie, la frumusetea vietii si la inocenta. Si asta ma face sa merg mai departe zambind, orice s-ar intampla…
Sursa:http://sinuciderea-unei-umbre.blogspot.ro/2010/03/copilul-din-mine_2990.html

COPILUL DIN MINE!

Suntem atat de ocupati cu grijile zilnice incat uitam ca viata mai are si alte culori in afara de cea gri, si ca uneori e bine sa trezim copilul uitat din sufletul nostru.

Desi suntem parinti si vreau sa cred ca suntem unii responsabili, ne-am hotarat ca macar o data pe saptamana, pentru cateva clipe sa dam in mintea celor mici!

Totul a inceput intr-o zi de sambata cand Sabin a “castigat” o binemeritata baita. Cu surle si trambite am inceput intreg ritualul de pregatire a procesului de imbaiere. Toate bune si frumoase pana in momentul cand micul print bine instalat in cadita, a descoperit cum sa-si faca baita mai putin plictisitoare, lovind apa cu mainile si picioarele. Acest lucru aparent amuzant i-a distrat atat pe Sabin cat si pe mamica, cat despre mine… ce pot sa spun, locul strategic in care ma aflam s-a dovedit a fi propice culturilor de orez. Am incercat sa-i explic juniorului cu gura plina de apa, ca ceea ce face nu se preteaza in procesul de inlaturare a jegului de pe corp. E greu sa te interpui in calea fericirii unui copil de nici 7 luni, atunci cand mult asteptatul ajutor din partea mamicii se dovedeste a fi conspiratia unei batai cu apa in toata splendoarea. Vazandu-ma incoltit, ripostez timid, totul pentru o cauza nobila, zmulgerea unor zambete inocente dupa fata unui pui de om. Rezultatul a fost pe masura… aproape toata apa din cadita baltea in patul conjugal, iar ce mai ramase pe hainele mele. A fost o baie buna ! Apoi am privit “ campul de lupta” de pe care am cules cazute la datorie o ratusca, un ursulet si cateva alte jucarii. Le-am resuscitat cu un prosop uscat si le-am asezat la loc de cinste. Cum Sabin nu reusea sa adoarma, lucru care pana acum nu prea s-a intamplat dupa o baie, am luat doua uscatoare de par si impreuna cu Flori am incercat sa ascundem urmele “bataliei” ce avuse loc cu putin timp inainte. Tot procesul asta zgomotos, de uscare a degenerat intr-un adevarat duel al jeturilor de aer cald generate de cele doua aparate. Pentru o clipa mi-am adus aminte de acele momente din copilaria mea in care ne jucam “impuscatea”. Am gasit copilul din mine! Sabin ne-a urmarit in tacere pana cand un jet de aer cald pornit din “pistolul” mamei m-a ranit si intr-un plonjon artistic intr-o portiune umeda a patului, a smuls o cascada de rasate in hohote. Era atat de amuzat incat in noaptea respectiva a hotarat sa ne dea liber… a dormit fara sa ne trezeasca pana pe la ora 5 A.M…

Pentru unii sunt copilarii, prosteli pe care nu le mai concep acum la o anumita varsta. Pentru mine au fost 10 minute in care m-am intors in timp si-am devenit acel copil fara griji care se bucura alaturi de prieteni de fiecare minut de joaca. Be HAPPY!

Sursa:http://blogdetatic.ro/copilul-din-mine.html

De ce n-asculta copilul din mine

Unul dintre avatajele varstei pare a fi intelepciunea. Pare, spun, pentru ca am vazut netrebnici pe toate palierele vietii. Pe toate aceste paliere am gasit, in acelasi timp, exact ca-n “Micul Print” un habotnic ca toti habotnicii, un increzut ca toti increzutii, un cuceritor ca toti cuceritorii. Tineti minte asta, cu singuranta, iar daca nu, trebuie sa incercati sa cititi “Micul Print”. E ce trebuie.

Varsta aduce experienta. Experienta se bazeaza, cel mai adesea, pe deciziile proaste pe are le-am luat. Simplu si previzibil, urmeaza teama de decizii proaste, izvorate, exact, din experienta, lucru care sufoca libertatea si copilul din noi. Eu, experimentatul, stiu ca viitorul  va arata asa si nu asa, pentru ca recunosc detalii din tablouri trecute, deci pot sa evit coliziunea cu dezamagirea. Pf… Vedeti cat de gresit, desi tentant, e rationamentul?

Cred ca doar pare ca suntem intelepti, cand ii innebunim pe cei mai tineri decat noi sau pe copiiii nostri cu sfaturile cerute au ba, care capata, de la un punct incolo, accente de porunca. Suntem doar batrani si plictisiti, nu superiori celor care ne cer sfaturile! Si daca tot le dam, n-ar fi minunat sa incepem cu “parerea mea e ca”? Ar strica putina duiosie?

Copiilor din noi sau de aiurea le sun din nou ceva ce ei stiu. Unul dintre avantajele varstei pare a fi intelepciune. Pare. Pentru ca nimeni nu are destula incredere in sine, pentru a da sfaturi fara gres.

Ma intrebati atatea lucruri, incat am momente in care mi se pare chiar va-mi face pielea doua parale. Va rog, nu va incredeti in sfaturile mele… Vin doar din decizii proaste! :)
Sursa:http://teotrandafir.com/de-ce-n-asculta-copilul-din-mine

Copilul din mine

M-am intalnit cu copilul care am fost. 
Am privit-o cum s-a sezat cuminte pe scaun, cu bratele pe masa si barbia sprijinita in palmele impreunate. Avea ochii larg deschisi, privirea clara si patrunzatoare. In ochii ei era imensitatea universului. 
-Uite iti mai dau o sansa sa ai grija de mine, mi-a spus foarte serioasa. Si iti mai dau ceva: iti dau ochii mei, sa vezi lumea prin ochii mei.
Am plans. Mult. De bucurie si de durere. Brusc s-au activat amintirile sterse atata timp. Ca o retea de becuri,  se aprindeau unul cate unul in acel hatis al vremurilor trecute. Si cu fiecare „beculet” aprins mai intelegeam ceva.
Am luat-o in brate. M-a cuprins cu bratele si picioarele la fel de ferm. Nu, nu era un copil suparat, traumatizat, sau alte alea de genul asta. Era doar un copil care stia ca avea ceva de oferit si n-a fost bagata in seama. Dar a perseverat. Dupa atatia ani a reusit sa ajunga la constiinta mea. Cu daruire! Cu determinare! Cu forta!
Un copil puternic, constient de propria valoare. 

Mi-am amintit ca in urma cu vreo 4-5 ani am citit cartea lui Richard Bach – Fugind de confortul sigurantei, o aventura a spiritului, si subiectul era cam asa: autorul facuse  o promisiune  cu 50 de ani in urma, de a scrie o carte pentru copilul de 9 ani din el, in care sa-i transmita tot ce a invatat in acei 50 de ani.

Mi-amintesc ca parca pe coperta era o intrebare provocatoare de genul „ce i-ai spune copilului care ai fost daca te-ai intalni cu el, ce ai facut cu visele lui”?
La vremea aia m-a „atins” un pic aceasta perspectiva, dar nu am luat prea in serios. 
Azi, cand simt energia acestui copil ma gandesc din nou la aceasta perspectiva.
Voi ce i-ati spune copilului care ati fost daca ati sta fata in fata cu el?  V-ati scuza? Aveti ceva sa-l invatati? Ati adus o „plus-valoare” existentei voastre de cand v-ati transformat in adult?
Eu inca cuget la toate astea!

Sursa:http://dialara-mari.blogspot.ro/2012/09/copilul-din-mine.html

Copilul Rebel Din Mine

 „Fac orice ca să mă simt mai bine Eu sunt cel ce trăieşte în tine Uită-te doar in oglindă mai bine Eu sunt copilul ,copilul din tine Eu te ridic te fac să fii mai bun Tot eu te las să fii un pic nebun Sunt partea din tine care ştie ce-i bine Sunt copilul,copilul din tine „

Previous Older Entries Next Newer Entries